Tipăreşte pagina

SOS Satul Copiilor Hemeius

SOS Satele Copiilor Romania, membra a SOS Kinderdorf International, va inaugura un nou program in cea de-a treia locatie din tara. In cadrul programului isi vor desfasura activitatile SOS Satul Copiilor Hemeius si SOS Proiectul de Intarire a Familiei. La acest eveniment vor participa toti copiii beneficiari din proiectele implementate de asociatie in judetul Bacau cat si angajatii acesteia.
Printre invitatii de onoare ai evenimentului se vor numara reprezentantii SOS Kinderdorf International - dl Michael Poeltl - Director Continental, Excelenta Sa dr. Michael Schwarzinger - Ambasadorul Austriei in Romania, dl Mihai Negut - Presedintele Asociatiei, oficialitati ai comunitatii locale si judetene - Constantin Mihaila - Primarul comunei Hemeius si Constantin Scripat - Prefectul Bacaului. La eveniment vor participa si reprezentanti ai companiilor care au sustinut finalizarea lucrarilor de constructie - Nortek, Tegola - si dotarea caselor noi - Dr Oetker, Roweni, Bosch - dar si cei care au sustinut organizarea evenimentului - Tymbark si Cristalex, precum si reprezentanti ai altor organizatii partenere.
Cei mai importanti finantatori externi au fost Child Development Trust Olanda cu implicarea directa a dl. J. F. J. Van Veggel si SOS Kinderdorf International. Partener oficial al deschiderii este Dr. Oetker in urma parteneriatul « Noi sprijinim familia » care are la baza valorile traditionale si interesul comun in sprijinirea familiilor.
Cu ocazia deschiderii oficiale a Programului SOS Satul Copiilor Hemeius, copiii se vor bucura de jocurile special pregatite de echipa Masinii cu Jucarii, proiect al SOS Satele Copiilor Romania finantat de Fundatia Vodafone. Nu vor lipsi nici momentele speciale pentru invitati: vizitarea caselor familiale si a expozitiei de obiecte realizate de copiii si Mamele SOS si momentele artistice pregatite de copii si de prietenii acestora.